măseá (măséle),
s.f. –
1. Dinte, molar. –
2. Dinte de
roată. – Mr., megl.
măseauă. Lat.
maxila (Pușcariu 1045; Candrea-Dens., 1067; REW 5443), cf. ngr. µασέλλα „maxilar”, it.
mascella, prov., v. fr.
maiselle, sp.
mejilla. Cuvînt de
uz general (ALR, I, 30). – Der.
măselar (var.
măsălar), s.m. (măselariță
neagră, Myoscianus niger; august);
măselariță, s.f. (
plantă);
măselat, adj. (varietate de
porumb). Denumirea de măselariță se aplică prin întrebuințarea populară,
contra durerilor de
măsele, datorată proprietăților sale narcotice (după Conev 46, din bg.
maslar(n)ica „
fabrica de
ulei”).
Numele lunii august e mai
puțin clar și a
fost pus în legătură cu lat.
messis „recoltă” de Pușcariu 1042, cf. Tiktin.