léucă (léuci),
s.f. –
Fuscel de
loitră,
parte a
carului care se
sprijină cu un
capăt în
osie cu celălalt în
loitră. Germ.
Leichse, prin intermediul mag.
löcs (Cihac, II, 170; Tiktin; Scriban).
Forma leucă este o reconstrucție analogică,
pornind de la pl.
leuci, leoci. Cf. slov.
levča, sb.
lijevča, bg.
levka (acesta din
urmă probabil din
rom.). – Der.
leucaș, adj. (încovoiat, răsucit);
leucit, adj. (
bătut cu
bățul).