înghițí (înghițít, ít),
vb. –
1. A
face să
treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în
stomac. –
2. A mînca, a înfuleca. –
3. A
absorbi, a
face să dispară. –
4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. –
5. A
răbda, a
îndura, a încuviința. – Mr.
(î)ngl’it, megl.
(a)ngl’it. Lat.
ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423;
DAR), cf. it.
inghiottire, prov.
(en)glotir, fr.
engloutir, cat., v. sp.
englutir. Cuvînt
comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *
înghiuți, la
înghiți, cf.
ghimpe. Der.
înghițitor, adj. (care
înghite);
înghițitoare, s.f. (laringe, gîtlej);
înghițitură, s.f. (îmbucătură, sorbitură).