iásmă (iásme),
s.f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – Var.
iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie
vorba de o simplă
reducere de la
aghiasmă „
apă sfințită”, cf.
forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera
tipică de a
alunga aparițiile fantastice;
ar fi, în acest
caz, o formulă eufemistică,
așa cum este
cruce’n casă sau
bată-l crucea „
diavolul”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din sl.
jazva „
plagă”, cf.
rus.
jazva „
flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl.
jazka (Conev 106); din sb.
jêzna „îngrozitoare” (Skok,
ZRPh., 1923, 193 și Skok 60); din v. germ.
ethma „
spirit” (Diculescu,
Dacor., IV, 1552); din sl.
jasna „luminoasă” (
DAR).