ciutúră (ciúturi),
s.f. –
1. Recipient, bidon,
ploscă. –
2. Urcior. –
3. Găleată. –
4. Paletă, la
morile de
apă. –
5. Roată cu teici. –
6. Muștiuc de
pipă. –
7. (Arg.)
Gură,
cioc. – Mr.
ciutră, megl.
ciutură. Lat. pop. *
cytola, din gr. ϰάτυλος „
scoică” (Pușcariu 382; REW 2290; Pușcariu,
Lat. ti, 61;
DAR; Sandfeld 31), cf. it.
ciotola. Mai
puțin probabilă este der. din gr. ϰύτος (Philippide,
Bausteine, 52;
Pascu, II, 193), sau din lat. *
chytra (Candrea; cf. observațiile lui Densusianu,
GS, VI, 363). A
trecut din
rom. în ngr. τσιότρα,
alb.
čuturë, čotrë (
față de
alb.
tšutul, din it.), bg.
čot(u)ra (Capidan,
Raporturile, 194; cf. Conev 80, care interpretează invers și Mladenov, 690, care explică bg. prin it.), sb.
čutura (cf. Miklosich,
EW, 419; Berneker 164), mag.
csutora, rut.
čutora, tc.
çot(u)ra (Roesler 609 și Lokotsch 442
crede, dimpotrivă, că
rom. provine din tc.). Cuvîntul tc. este considerat uneori ca der. din it., ceea ce nu este posibil,
dacă se are în
vedere consoana
r, care se explică numai prin
rom.