ciuș
interj. – Se folosește pentru a
îndemna măgarii. Origine probabil expresivă;
coincide cu bg. și ngr. (
DAR). Cf.
ciuș, s.n. (înv., Munt.,
spate,
spinare), din bg.
na čuš. – Der.
ciuști (var.
țuști), interj. (exprimă o
mișcare rapidă, ca săritura unui
iepure,
zgomotul unei
palme etc.), cf.
bîști;
ciuști, vb. (a țîșni, a
sări brusc un
iepure);
ciușdi (var.
ciujdi), vb. (a se ghemui; a
ciuli urechile; a
tăia crengile; a
fura),
ale cărui prime două sensuri
îl imită pe
a ciuli,
iar ultimul pe
a ciupi (
DAR consideră sensul de la
a fura drept primar și derivă cuvîntul de la bg.
čužd „ciudat”).