chibzuí (-uésc, chibzuít),
vb. –
1. A
presupune, a
face supoziții. –
2. A reflecta, a
medita, a gîndi. –
3. A delibera, a
schimba impresii. –
4. A
dispune, a organiza, a plănui. Mag.
képezni „a
forma, a
alcătui” (
DAR). Miklosich,
Fremdw., 97, se gîndea la mag.
kobzoni, de unde rut.
kobzovati. Berneker 498
pleacă de la mag.
képzelni, cf. rut.
kebzuvaty, slov.
kebzovati. – Der.
chibz, s.n. (preocupare; supoziție, calcul);
chibzuială (var.
chibzuință), s.f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie);
nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit);
chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).