cerbíce
s.f. –
1. Ceafă,
grumaz. –
2. Șira
spinării. –
3. Parte a
jugului care se
sprijină pe
ceafa animalelor de tracțiune. – Istr.
cerbice. Lat.
cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848;
DAR); cf. sard.
kervija „
ceafă”, abruz.
šervicare „a
scutura”. Celelalte
cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul
rom. este înv.,
odinioară de
uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un
mod puțin artificial. – Der.
cerbicie, s.f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare);
cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al
cărui semantism cf. v. sard.
kerbiclia „voință” (Atzori 98).