cătinél
adv. –
Încet,
lin, domol; cu grijă (ambele
idei sînt simultane, cf.
DAR). – Var.
cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat.
contĭnŭĕ „în
mod continuu” sau
contĭnuō de la
contĭnēre „a
răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *
cătinu (pentru -
con, cf.
către), la care s-a adăugat suf. dim. -
el, prin analogie cu
(în)cetinel. În privința semantismului,
contĭnŭĕ a însemnat probabil „
fără izbituri,
fără zgîlțîituri”, ca sp.
aguanta, cînd se transportă un
obiect greu. Metateza -
nel › -
lin a unor var. se explică prin contaminarea cu
lin „suav”. Este
puțin probabilă explicația lui Pușcariu,
Dacor, III, 658 (cf.
DAR și REW 1782a), care
pleacă de la
cautela pentru a
presupune lat. *
cautelῑnus sau *
cautelēnus, care
ar fi
ajuns cu
greu la rezultatul
rom. Și mai
puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din lat.
cattus „pisică” și cu un suf.
-inel, care nu ne este
cunoscut (
Dacor., IV, 656-63 și
BL,
VI, 234). – Der.
cîtineluș, adv. (încetișor);
cîtinică, adj. f. (puțintică).