caloián (-iéni),
s.m. –
Păpușă sau
idol de
lut, pe care țăranii
le îngroapă în a treia
zi de
joi după
Paști, pentru a
aduce ploaie. Sl.
kaljenŭ „de
argilă”, datorită
materiei prime (Candrea,
Noua Revistă Romînă, II, (1900), p. 94-7;
DAR). După
vechea tradiție, abandonată, a filologiei romantice, este
legat de
numele lui Ioan I sau Caloioannes,
țar al romîno-
bulgarilor la începutul
sec. XIII. Nu pare probabilă nici legătura pe care o propune Giuglea,
Dacor., X, 108, cu
alb.
llohë „
ploaie”.