caimacám (caimacámi),
s.m. –
1. Locțiitor al
marelui Vizir. –
2. În Muntenia și Moldova, locțiitor al domnitorului începînd din
sec. XVIII. –
3. Locțiitor al
banului Craiovei; în
jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe
ban, al
cărui titlu a
fost de
atunci doar onorific. – Mr., megl.
căimăcam. Tc.
kaymakam (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg.
kaimakam. – Der.
caimacameasă, s.f. (
nevastă de
caimacam);
caimacamesc, adj. (
propriu unui
caimacam);
caimacami, vb. (a
conduce în calitate de
caimacam; a
guverna în interegn);
caimacămie, s.f. (
guvernare).