buiác (buiácă)
adj. –
1. Nechibzuit, nebunatic. –
2. Exaltat, nebun, aiurit. –
3. Chefliu, petrecăreț. –
4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl.
bujakŭ „nebun” (Miklosich,
Slaw. Elem., 16;
Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr.
herbes folles. Cf.
buiestru, buimac. Der.
buieci (var.
buici), vb. (a prospera, a fi din
belșug; a se mîndri; a chefui);
buiecie, s.f. (mîndrie, nebunie);
îmbuieci, vb. înv. (a se
mândri; a se îngrășa).