bruft (brúfturi),
s.n. – Văruit,
spoire cu
lapte de var. Tc., per.
abruft „acțiunea de a
uda podeaua cu
apă” (Bogrea,
Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19,
îl pune în legătură cu
pol.
obrzucić, din sl.
rjutiti „a
zăcea”. – Der.
bruftui (var.
bruftului), vb. (a vărui; a brusca);
bruftu(lu)ială, s.f. (văruit; dojană,
ceartă).
Iordan,
BF, II, 192, consideră
bruftui drept creație expresivă; în ce ne
privește,
credem că este expresivă numai adăugarea
grupului lu, la var.