brăcíre (brăcíri),
s.f. –
Cordon,
șiret. – Var.
brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat.
bracῑle (Pușcariu,
Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174;
DAR). – Der.
brăcinar, s.n. (betelie;
curea, cingătoare; bretea);
brăcinăriță, s.f. (betelie);
desbrăcina, vb. (a descinge). Din
rom. provine
fără îndoială sb.
bračunar „vergea de măsurat”. Cf.
îmbrăca.