bîz
interj. –
1. Imită bîzîitul insectelor care zboară. –
2. Exprimă zeflemisirea cuiva, și mai
ales a
copiilor plîngăcioși. Creație expresivă,
comună mai
multor limbi (REW 1057; Pușcariu,
RF, I, 269 și
Dacor., I, 103; Șuțu,
Dacor., II, 149), cf. sl.
bŭzĕti (Berneker 111), germ.
biesen. Der.
bîză, s.f. (insectă,
muscă;
albină; în arg., ziar);
bîzălău, s.m. (bondar, bărzăun);
bîzîit, s.n. (zumzet);
bîzîitor, adj. (care bîzîie);
bîzoi, s.m. (
viespe);
bînzar, s.m. (bondar;
tăun);
bînzoi, s.m. (bondar);
bijoi, s.n. (în Trans.,
izvor, fîntînă).