babácă (babáci),
s.m. –
1. Tată, tătic. –
2. (Arg.) Hîrtie de o mie de
lei. – Var.
babac, (înv.)
babaie, băbăiță. Ngr. μπαμπάϰας, din tc.
baba „
tată” de unde derivă și
alb., bg., sb.
baba (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 146; Gáldi 156). Sensul 2 se explică prin proveniența firească a
banilor. Var.
babaie pare a se explica
direct din tc.