alimán (-nuri),
s.n. –
Necaz,
belea,
primejdie. Tc. (arab.)
al emān (Lokotsch 66; Bogrea,
Dacor., IV, 788; Scriban); cf.
aman. Sunt greșite indicațiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) și
cele din
DAR (tc.
alaman „tîlhar”). – Der.
alimăni, (var.
alimăna, alivăni), vb. (a
blestema). Vb.
alimăni „a se învecina”, pe care
DAR îl citează ca
fiind identic cu cel anterior, provine mai
curînd de la
(a)liman „
port”.