vîrcolác (-ci),
s.m. –
1. Duh rău,
căruia i se atribuie mai
ales ocultația
Lunii și a
Soarelui în
timpul eclipselor. –
2. Peștișor artificial pentru undiță. – Mr.
vărculac, vărcolac, megl.
vărculac. Sl.
vlŭkodlakŭ, de la
vlŭkŭ „
lup” (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss,
REB, II, 181), cf. bg.
vrăkolak, sb.
vokodlak, alb.
vurvolak, ngr. βουρϰόλαϰας (Meyer,
Neugr. St., II, 20), fr.
brucolaque (Gaster,
ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, cf. fr.
loup-garou. germ.
Werwolf. Din sl.
vlŭkŭ provin și toponimele
Vîlcea, regiune care în
sec. XII
era teritoriul unui
Farcaș (‹ mag.
fárkás „
lup”) și
Vîlcov, traducerea gr. Λυϰόστομον.