scórbură (-ri),
s.f. –
1. Scobitură în trunchiul unui
arbore. –
2. Cavitate,
gaură, văgăună. – Var.
scorboră. Mr.
scrobu. Lat.
scrobis, printr-o metateză *
scorbis (Pușcariu 1561; REW 7747); cf. it.
scroba „
groapă” (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim.
latin *
scorbŭla (Candrea,
Éléments, 44;
Pascu,
Beiträge, 12; Bogrea,
Dacor., I, 257; Candrea), sau mai
bine printr-un rezultat
rom. *
scorb, pl.
scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-
Graur 29). Der. din
corbis, prin intermediul unui dim.
corbula (Giuglea,
LL, II, 24) sau al unei
rădăcini preromanice *
karabo- „scorbitură” (Hubschmidt,
Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică.