látin (latínă),
adj. – Locuitor din Latium. Lat.
latinus (
sec. XVII). Este dublet al lui
letin, s.m. (
străin; eretic), din mag.
latin, sb.
latin și al lui
latină, s.f. (străinătate;
lume străină), cf. REW 4927. – Der.
latinesc (var. înv.
lătinesc, letinesc), adj. (latin);
latinește, adv. (în
latină);
latinie (var.
lătinie), s.f. (înv.,
latină), toate din
sec. XVII;
latinism, s.n.;
latinist, s.m.;
latinitate, s.f.;
latiniza, vb. (a romaniza, a
face latin), toate din
sec. XIX.