șápcă (șépci),
s.f. –
Capelă, caschetă. – Mr., megl.
șapcă. Sl.
šapŭka, bg., sb., cr.,
rus.
šapka (Miklosich,
Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu,
BF, VI, 104), cf.
pol.
czapka (›
ceapcă, s.f., înv.,
coif,
cască), mag.
csapka (Treml,
Hung. Jb., IX, 302), tc.
șabka. – Der.
șepcar, s.m. (cel care confecționează
șepci);
șepcărie, s.f. (
fabrică, magazin de
șepci);
șapcaliu, s.m. (
persoană care
poartă capelă), din tc.
șapkali (
Graur,
Rom., LIII, 384; Scriban).