săláș (-șuri),
s.n. –
1. Locuință, locaș,
casă. –
2. Adăpost, refugiu. –
3. (Trans. de N.) Sicriu. –
4. Grup de
familii de
țigani robi, format pînă la 15 capi de
familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold.
salaș. Mag.
szállás (Miklosich,
Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi,
Dict., 96), cf. sb.
salaš „
cătun”,
pol.
szalasz,
rus.
šalaš. – Der.
sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se
aciua; a
locui, a
trăi);
sălășluință, s.f. (sălaș, domiciliu);
sălășitoare, s.f. (Trans.,
osul-
iepurelui, Onosis spinosa).