ostréț (ostréțe),
s.n. –
1. Par,
țăruș,
leaț. –
2. Împletitură,
leasă,
gard de
nuiele. –
3. Îngrăditură pentru
prins pește într-un rîu.
4. Ochi de
plasă. – Var.
ostreață. Sl.
ostru „cu vîrf
ascuțit” (Philippide,
Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -
eț, cf. bg.
ostrec „tăiș, crestătură”, sb.
ostrica „tăietură”,
pol.
ostrz „tăietură”.