múrsă (múrse),
s.f. –
1. Hidromel, melasă cu
apă. –
2. Dulceață,
partea dulce a unui lucru. –
3. Pulpă de
fructe. Origine îndoielnică.
Dacă ideea inițială e
cea de „
dulce”,
ar trebui
legat de sb.
mrs, „
zi de
dulce”, cf.
rom. „
dulce” cu același sens; sb.
mrsiti „a mînca
carne”; bg.
mărsjă „a mînca
carne în
zi prohibită”,
rom.
a se îndulci. Der. din lat.
mulsa „hidromel” (Tiktin; Candrea; Scriban) nu e posibilă fonetic (cf.
Graur,
BL, V, 106); explicația schimbăriil lui
l ›
r prin intermediul unei influențe gr., cf. sicil.
ammursatu „
vin dulce” (Diculescu,
Elementele, 436), nu pare convingătoare.
Dacă acest cuvînt este identic cu
mursă, s.f. (
benghi, mișină, scobitură pe
dinții cailor), după
cum pare,
atunci se
poate presupune că înv., pentru a se obține alunițe artificiale pe
față, se folosea
pulpa unui anumit
fruct; cel de-al doilea sens se explică
ușor prin analogie (după Candrea și Scriban, din lat.
morsa „mușcătură”).