matahálă (matahále),
s.f. – Colos,
persoană sau
animal de proporție exagerată. – Var.
mătăhală (Mold.)
mătăhanie, (Trans., Bucov.)
mătăhuie, mătăhulă, (Mold.)
mahală. Creație expresivă, bazată pe consonanța
m-t, cf.
motoc, butuc; terminație ca în
Păcală, Tîndală (cf. un
Radu Mutăhală, într-un
doc. din 1609).
Forma primitivă pare să fi
fost *
motohală, cf.
motocoși, mototol, cu
dublă asimilație vocalică. Der.
general admisă, din mag.
matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă și „sperietoare”, sens pe care dicționarele trebuie să-l fi
dat,
grație acestei false etimologii. Cf. și
metehău, meteahnă. Der.
mătăhălos (var. Mold.
măhălos), adj. (
mărit enorm);
mătăhăli (var.
mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relația sa semantică cf. sp.
bambolear față de
bamboche;
mătalnic, adj. (extravagant);
mătălnici(r)e, s.f. (extravaganță; potlogărie). Der. lui
mătalnic din mag.
motóla „vîrtelniță” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate.