mărăcíne (mărăcíni),
s.m. –
1. Rug de
mure,
păducel. –
2. Spin (Crataegus). –
3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var.
mărăcin, mărăciune. Mr.
mărăține, megl.
mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat.
mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp.
maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr.
marițire „a se înrăutăți” (Capidan,
Dacor., II, 627); suf.
ar fi -
ciune, ca în var. Se consideră în
general că reprezintă un lat. *
marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *
marracῑna (Pușcariu 1025) din lat.
marra „
spin” (Schuchardt,
ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf.
alb.
mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din
rom.),
alb.
murris „
spin”; it.
marruca „
mur”;
dar der. este dificilă (prin încrucișare cu
mătăcină, după Candrea-Dens.; din
marrubium, după J. Brüch,
ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *
myricina (
Pascu,
Etimologii, 47) este mai
puțin probabil și
încă și mai
puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der.
mărăcinar, s.m. (
pasăre, Pratincola rubetra);
mărăciniș, s.n. (desiș de mărăcini);
mărăcinos, adj. (spinos).