crușí (crușésc, crușít),
vb. –
1. A
tăbăci, a
argăsi. –
2. A înroși. –
3. A însîngera, a
umple de sînge. Rut.
krušiti „a
muia”, cf.
rus.
krušitĭ „a
desface” (Scriban;
DAR). Semantismul pare
clar, deoarece tăbăcitul
presupune operația de a
muia pielea și, pe de altă
parte, coaja de arin, care se folosește în această operație, are culoare roșiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la
krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der.
crușețea, s.f. (
plantă comestibilă, Barbarea
vulgaris), al
cărei nume provine
fără îndoială de la
cruși (Bogrea,
Dacor., I, 336),
dar nu de la sensul
a înroși (
DAR), ci probabil de la cel de
a muia căci așa se pregătește
planta;
crușei (var.
crușin), s.m. (
plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut.
krušiná (
DAR), este probabil cuvînt identic cu mr.
cruș „
păducel”, pe care
Pascu, I, 70
îl deriva de la lat.
coruscus;
crușeală, s.f. (tăbăcit, acțiunea de a
tăbăci; baie de tăbăcit);
crușit, s.n. (tăbăcit).