coșár (-re),
s.n. –
1. Hambar,
pătul. –
2. Staul,
grajd. –
3. Împletitură de
nuiele,
leasă. –
4. Colibă,
bordei. – Var.
coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr.
cușare, megl.
cușară. Sl. (bg.
košara, sb.
kòšara), din aceeași
rădăcină ca și
coș,
fiind vorba în
general de împletitură făcute cu
nuiele de
răchită (Cihac, II, 75;
DAR). Totuși, explicația este incertă,
fiind vorba de un cuvînt care, în alte
limbi sl., provine cu siguranță din
rom. (slov.
košar, rut.
košiera,
pol.
koszara, cf. Wedkiewicz,
Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin
rom.
casă, mr.
cășare (cf. împotrivă Capidan,
Raporturile, 207). – Der.
coșerar, s.m. (muncitor care
face împletituri de
răchită;
sărman care
trăiește într-o
colibă).
Coștei, s.n. (
hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui
coșar cu bg.
kăšta „
casă” (
Graur,
BL, IV, 75),
fără legătură cu
coștei „
castel” (Tiktin). Același lucru se
poate spune despre
coștereață, s.f. (
cocină;
ogradă), contaminare a lui
coșar cu bg.
kăšta „
casă”, sb.
kučèrica „
colibă”,
rom.
porcăreață, coteneață.