cioáclă (cioácle),
s.f. –
1. Sanie. –
2. Cîrlig. Sb.
čokla „
talpa saniei”,
čaklja „cîrlig”, din it.
zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov.
čaklja, mag.
csáklja. (După Lacea,
Dacor., III, 742 și
DAR,
direct din mag.). Din mag. provin
ceaglă, s.f. (tîrnăcop);
ceaclie, s.f. (Trans.,
talpă); și
țaglă, s.f. (Trans., vîrf de
săgeată;
par de care se atîrnă
coșciugul, cînd este
purtat pe
umeri). Der.
cioclaș, s.m. (tăietor de
lemne;
persoană care
cară lemne cu
sania);
ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită
obiceiului,
încă destul de curent, de a
duce morții pe
năsălie, care probabil se numea
cioaclă, ca în Trans.,
țaglă;
cioclu, s.m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de
obicei, de
pildă în
DAR, prin bg.
čokla, care pare mai
curînd împrumut din
rom.).