cánă (cắni),
s.f. –
Vas cu toartă care servește la
băut. – Var.
cănată. Se consideră în
general reprezentant al germ.
Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb.
kana,
rus.
kana, Cihac, II, 39) sau al lat.
canna (Meyer,
Neugr. St., III, 26), cf. fr.
cannette, norm.
canne „
urcior”.
Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În
rom. nu pare probabilă der.
directă din lat.,
fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320
îl explică prin pre-indoeurop. Der.
cănățue, s.f.(
ceașcă), cf. sb.
kanatica;
cantă, s.f. (
vas,
oală,
urcior), cf. sb., mag.
kanta.