apúne (apún, apús),
vb. –
1. (Despre
soare și
aștri) A
asfinți, a
scăpăta. –
2. A
decădea, a fi în declin. –
3. A
pieri, a
muri. – Mr.
apun. Lat.
appōnĕre „a
împreuna” (Șeineanu,
Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551;
DAR); cf., cu alte sensuri, it.
apporre, v. prov.
apondre, v. sp.
aponer,
port.
apôr. Semantismul
rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai
păstrează în mr. (
casă apusă „
casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în
gal. din Lubián
apor „a înjuga
boii”. Pentru
uzul rom.,
rom.
preferă vb. simplu, cf. it.
ponente, sp.
poniente,
ponerse el sol,
port.
poente. Der.
apus, s.n. (
asfințit de
soare; occident);
apusean, adj. (occidental). Expresia
soare apune a
trecut în ngr. σορουπώνει „
noaptea cade”, cf.
alb.
serpont „crepuscul” (Meyer 381).