altmínteri
, adv. – În
alt chip, altfel. – Var.
al(t)mint(e)re(a), al(t)mintre(le)a, aimint(e)re(a), aimint(e)ri(lea), al(t)mintre(le)a, amintre(le). Mr.
al’umtrea(lui), megl.
l’umintr(ul)ea. Lat.
alia mente (Cipariu,
Gram., 240; Hasdeu; Pușcariu 44; Candrea-Dens., 1133;
DAR; Pușcariu,
Dacor., III, 397-406; Rosetti, I, 114), contaminat cu
altera mente.
Cele două forme care rezultă, *
aiminte și *
altrăminte s-au contaminat, dînd
naștere la var. Totuși,
silaba finală -
re presupune o dificultate.
DAR încearcă să o explice prin analogie cu
aliter ›
*alitre;
iar Pușcariu, prin lat.
libet.
Ar fi mai
ușor de explicat plecîndu-se de la *
altrăminte, care
ar fi
putut da
foarte bine, prin metateză,
alt(ă)mintre;
dar această explicație, suficientă pentru
aiminteri, nu lămurește
cazuri ca
aiure(a), purure(a) etc. Skok,
Arch. Rom., VIII, 147, propune pentru
aimintre un model *
alῑ mente.
Așa cum au remarcat Pușcariu și
DAR, este
singura formație adv.
rom. bazată pe comp. cu
mente.