acătáre
, adj. –
1. (Înv.) Oricare. –
2. Adevărat, veritabil. –
3. Bun,
vrednic. – Var.
acătarea,
acătărea,
acătării. < Lat. *
ecum tālis, al
cărui rezultat normal,
cutare, prezintă un
a protetic de la formațiunile adv., cf.
afund, aminte, asimilîndu-l
apoi pe
u aton. Asimilarea sa la adv., în
pofida categoriei adj., este evidentă în folosirea sa invariabilă, ca și în acel
a paragogic al var. Alteori, datorită aspectului său, a
fost confundat cu un s. verbal, și de
aici rezultă ultima variantă. Opiniile
asupra originii sale au
fost foarte diferite. După Cipariu,
Gram., 260, din lat.
ad+que+tale. Din
cătare, după Philippide,
Principii, 8; din
atare (Pușcariu 8 și 159); din
capitalis, printr-o fază intermediară *
captale (Candrea,
GS,
VII, 283); sau din
tare, cu un element prepozițional
acă-, ce pare inexplicabil (
DAR). Pentru REW 63 este un der. din lat. *
accapῐtāre, cf. sp.
acatar.