zăbún (-ne),
s.n. –
Haină lungă,
anteriu. – Var.
zăbon, zobon. Mr.
țipune. It.
giubonne, ven.
zupon, prin
intermediul sb.
zubun, bg.
zobun (Miklosich,
Fremdw., 138; Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag.
zubbony (
Diez,
Gramm., I, 446), tc.
zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag.
zabun (Edelspacher 24) și bg.
zăbun (Capidan,
Raporturile, 225)
provin din
rom.