definiția tist definiție dex

, tisturi, s.n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

, tisturi, s.n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, ofițer, șef.

s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, ofițer, șef.

s. m./s. n., pl. tiști/tísturi

s. m./s. n., pl. tiști/tísturi

interj. – 1. Pst, ei: servește pentru a impune tăcerea. – 2. Stai, ascultă: servește pentru a atrage atenția. – Var. țîșt, sst. Creație expresivă, cf. țîști. – Der. țistui, vb. (a impune liniște, a face pe cineva să tacă; a chema); țistuitură, s.f. (acțiunea de a face pe cineva să tacă).

interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

interj. v. liniște, pst, st, tăcere.

interj.

interj. (se folosește pentru a impune cuiva tăcere). /Onomat.

s.n. – Funcționar, slujbaș, ofițer. Mag. tiszt (Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 163). – Der. tistie, s.f. (Trans., înv., slujbă, funcție înaltă).