, temperamente, s.n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.
s. v. aer, climat, climă, conformație, constituție, factură, fizic, natură, structură, temperatură, vreme.
s. n., pl. temperaménte
n. 1) Totalitate a particularităților psihice și fiziologice, care determină excitabilitatea și comportamentul unei persoane. ~ coleric. ~ sangvinic. 2) Energie vitală. ♢ Cu (sau plin de) ~ plin de energie. /<lat. temperamentum, fr. tempérament
s.n. 1. Totalitatea particularităților individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea și intensitatea desfășurării proceselor psihice și prin gradul de sensibilitate; fire. ♢ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament].
s. n. 1. ansamblul particularităților legate de latura dinamică și energetică a activității psihice a unei persoane, având o bază ereditară și exprimându-se stabil în comportament; fire. 2. energie vitală, impetuozitate, elan. (< fr. tempérament, lat. temperamentum)