sultani, s.m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.
m. (în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. sultan
s.m. – Monarh musulman. Tc. sültan, diun arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s.f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s.f. (conduraș, Tropaeolum mauis); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s.f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.