sterp (-eárpă),
adj. –
Steril,
neroditor. – Mr., megl.
sterp. Lat.
*exstirpus (Pușcariu 1644;
Iordan,
Dift., 48;
Pascu, I, 160; Philippide, II, 641; E. Herzog,
ZRPh., XXVI, 732; REW 3072; Rohlfs,
Arch. Rom., IX, 159; Rosetti, II, 68), cf.
alb.
šterpe, slov.
stirpa, it. de S
stirpa, sterpa, streppa,
ven.
sterpa, friul.
sterpe. Der. din gr. στέριφος (Weigand,
Jb., XVI, 228; Drăganu,
Dacor., II, 616; Diculescu,
Elementele, 443; Rohlfs,
EWUG, 2059; cf. Cihac, II, 702) este
dificilă fonetic, cf. Tiktin. Der. din ngr. στέρφος (Scriban)
ar impune o
explicație pentru alterația finală. Der.
sterp, s.n. (
canal de
scurgere la
moară),
numit așa pentru că este
uscat pînă la
funcționarea morii;
sterpar, s.m. (
cioban de
oi sterpe);
sterpătură, s.f. (
femelă stearpă);
sterpet, s.n. (
turmă de
oi sterpe);
sterpos, adj. (
steril);
stîrpi (var. înv.
sterpi, stărpi), vb. (a
lăsa sterp, a
steriliza; a
avorta, a-și
pierde sarcina; a
pierde laptele, a
înțărca; a se
usca, a
deveni arid, a se zvînta; a
distruge, a
elimina, a
smulge din
rădăcină);
stîrpiciune (var.
stîrpăciune, înv.
sterpiciune), s.f. (
sterilitate; pămînt
steril);
stîrpie (var.
sterpie, stărpie), s.f. (înv.,
sterilitate);
stîrpitură (var.
stărpitură), s.f. (
avort;
avorton;
femelă stearpă). – Din
rom.
provine săs.
stirpê.