smintí (-tésc, -ít),
vb. –
1. A
tulbura, a
perturba, a
deranja. –
2. A
împiedica, a stînjeni, a
jena. –
3. (Înv.) A
înșela, a
induce în
eroare. –
4. A
aliena, a
înnebuni. –
5. A
distruge, a
descompune, a
strica, a
anihila. –
6. A
produce pagube, a
păgubi. –
7. A
bate, a
ciomăgi, a
snopi în
bătaie. –
8. (
Banat) A
greși, a se
înșela. –
10. (Refl.) A
deveni nebun, a se
scrînti. – Mr.
mintescu, mintire „a
tulbura”. Megl.
(s)mintés, (s)mintiri. Sl.
sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a
tulbura” (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu,
Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58),
probabil favorizat de
coincidența cu
minte. – Der.
smintă (var. înv.
smîntă), s.f. (
Banat, Trans.,
greșeală;
defect;
pierdere);
sminteală, s.f. (
greșeală;
defect;
pierdere;
obstacol;
inconvenient;
necaz;
nebunie;
bătaie,
ciomăgeală);
smintit, s.m. (
nebun, s.n. Trans.,
terci de
făină de
porumb pentru pui);
nesmintit, adj. (
negreșit; adv.,
sigur). – Cf.
smîntînă.