, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ♢ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
. intranz. rel. A rosti o predică; a propovădui. ♢ ~ în deșert (sau în pustiu) a vorbi în zadar. 2. tranz. fig. (idei, concepții, învățături etc.) A propaga cu insistență. /<lat. praedicare
vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s.f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicație, s.f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s.n., din fr. prédicat; predicator, s.m., din fr. prédicateur.
vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].
vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat. praedicare)