pápură (-re),
s.f. –
Stuf,
trestie (
Typha angustifolia). – Megl.
papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat.
papyrus,
probabil prin
intermediul unei
forme *
papura (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 403;
Candrea,
Éléments, 10; Pușcariu 1259;
Candrea-
Dens., 1353; REW 6218; Diculescu,
Elementele, 484;
Graur,
Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg.
papura provine din
rom. (Capidan,
Raporturile, 220). – Der.
păpuri, vb. (a
acoperi, a
astupa cu
papură);
păpuriș, s.n. (
rogoziș);
păpurică, s.f. (
varietate de
ghiocel,
Butomus umbellatus);
paporniță, s.f. (
coș,
coșarcă; Arg.,
pălărie). E
dubletul lui
papirus, s.n., din fr.