s.n. 1. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire, de renunțare la orice luare de poziție, la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor sociale. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĩektivizm.
s. v. imparțialitate, nepărti-nire, obiectivitate.
n. 1) Pretinsă obiectivitate în tratarea fenomenelor realității, prezentate ca necesare istoricește. 2) v. OBIECTIVITATE. /obiectiv + suf. ~ism
s.n. Falsă obiectivitate prin care unii ideologi își maschează poziția de clasă în teoriile lor; prezentare a unor idei, a unor teorii fără a lua față de ele o atitudine critică. [Cf. rus. obiektivizm, fr. objectivisme].
(-biec-) s. n.
s. n. atitudine de falsă obiectivitate. (< germ. Objektivismus, rus. obiektivizm)