mázăre
s.f. –
Legumă (Pisum
sativum). – Mr.
madzîre. Origine necunoscută. S-a
identificat cu
dacicul μοζουλα
menționat de Dioscorides (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu,
Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan,
Raporturile, 537; Weigand,
BA, III, 236);
dar, pe de o
parte, acest
nume desemnează cimbrul, a
cărui asemănare cu
mazărea nu este
convingătoare; și, pe de altă
parte, Jokl,
Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a
demonstrat că
trebuie să se
citească μιζουλα. S-a
presupus un
tracic *
mazala (
Pascu, I, 190) sau *
mazela (Diculescu 207); o
sursă anterioară indoeurop. (Lahovary 123 și 336). În
fine, der. din tc. (
per.)
maș nu pare
posibilă fonetic (Roesler 598).
Legătura cuvîntului
rom. cu
alb.
modhulje „mazăre” (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare
evidentă,
dar nu
lămurește mult originea cuvîntului (der.
rom. din
alb. nu e
posibilă; mai
sigur este că
ambele cuvinte conduc la o
sursă comună).
Ar putea fi
vorba de un cuvînt
balcanic, din
aceeași familie cu sl.
zrŭnu, zerno „
boabă”, lituan.
žirnis „mazăre”;
dar trebuie stabilită mai întîi
originea plantei și a
cultivării ei. Der.
măzărar, s.m. (
insectă parazită, Bruchus
pisi);
măzărat, adj. (
granulos);
măzărică, s.f. (
măzăriche,
Vicia sativa;
plantă leguminoasă,
Lathyrus tuberosus;
Banat,
varietate de
fasole);
măzăriche, s.f. (
Vicia sativa,
Vicia dumetorum,
Vicia lathyroides,
Vicia silvatica;
grindină;
trichină,
trichinoză);
măzăroi, s.m. (Trans., mazăre). Din
rom.
provine bg.
măzarik (Capidan,
Raporturile, 232).