definiția mazăre definiție dex

MÁZĂRE

s.f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ♢ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

MÁZĂRE

s.f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ♢ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

MÁZĂRE

s. v. fasole, linte.

MÁZĂRE

s. v. fasole, linte.

mázăre

s. f., g.-d. art. mázării

mázăre

s. f., g.-d. art. mázării

MÁZĂRE

f. 1) Plantă leguminoasă alimentară și furajeră, cu flori albe sau trandafirii și cu fructul în formă de păstaie, cu semințe rotunde. ♢ ~-sălbatică plantă agățătoare cu flori roșii deschise. 2) Fructul și sămânța acestei plante. 3) Mâncare pregătită din boabele acestei plante. [G.-D. mazării] /Cuv. autoht.

MÁZĂRE

f. 1) Plantă leguminoasă alimentară și furajeră, cu flori albe sau trandafirii și cu fructul în formă de păstaie, cu semințe rotunde. ♢ ~-sălbatică plantă agățătoare cu flori roșii deschise. 2) Fructul și sămânța acestei plante. 3) Mâncare pregătită din boabele acestei plante. [G.-D. mazării] /Cuv. autoht.

mázăre

s.f. – Legumă (Pisum sativum). – Mr. madzîre. Origine necunoscută. S-a identificat cu dacicul μοζουλα menționat de Dioscorides (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu, Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan, Raporturile, 537; Weigand, BA, III, 236); dar, pe de o parte, acest nume desemnează cimbrul, a cărui asemănare cu mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă parte, Jokl, Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se citească μιζουλα. S-a presupus un tracic *mazala (Pascu, I, 190) sau *mazela (Diculescu 207); o sursă anterioară indoeurop. (Lahovary 123 și 336). În fine, der. din tc. (per.) maș nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvîntului rom. cu alb. modhulje „mazăre” (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă, dar nu lămurește mult originea cuvîntului (der. rom. din alb. nu e posibilă; mai sigur este că ambele cuvinte conduc la o sursă comună). Ar putea fi vorba de un cuvînt balcanic, din aceeași familie cu sl. zrŭnu, zerno „boabă”, lituan. žirnis „mazăre”; dar trebuie stabilită mai întîi originea plantei și a cultivării ei. Der. măzărar, s.m. (insectă parazită, Bruchus pisi); măzărat, adj. (granulos); măzărică, s.f. (măzăriche, Vicia sativa; plantă leguminoasă, Lathyrus tuberosus; Banat, varietate de fasole); măzăriche, s.f. (Vicia sativa, Vicia dumetorum, Vicia lathyroides, Vicia silvatica; grindină; trichină, trichinoză); măzăroi, s.m. (Trans., mazăre). Din rom. provine bg. măzarik (Capidan, Raporturile, 232).

FLOARE-DE-MÁZĂRE

s. v. indrușaim, sângele-voinicului.

FLOARE-DE-MÁZĂRE

s. v. indrușaim, sângele-voinicului.

MAZĂRE-PĂDUREÁȚĂ

s. v. orăstică.

MAZĂRE-TURCEÁSCĂ

s. v. năut.

MAZĂRE-TURCEÁSCĂ

s. v. năut.