haráng (-ắngi),
s.n. – (Trans.,
Banat)
Clopot. – Var. (Olt.)
harîng. Mag.
harang (
DAR; Scriban; Gáldi,
Dict., 134). – Der.
barangă, s.f. (
animal care
servește de
călăuză celorlalte;
gălăgios,
palavragiu), prin
contaminare cu mag.
beregni „a
mugi”. Pare
fantastică ipoteza lui Philippide,
Viața rom., 1 (1916), p. 216, care
pleacă de la
barangos, ngr. βαράγγοι,
populație care a
trăit în
Evul Mediu în
bazinul Dunării,
pentru a-l
explica pe
barangă, ca și pe
baragladină și
toponimul Bărăgan; cf. Bogrea,
Lui N. Iorga, Omagiu, Craiova, 1922, p. 51-63. De la
barangă sau de la mag.
beregni provine bărăngi, vb. (a
striga, a
țipa) și
bărăni, vb. (Trans., Mold., a
insista, a
pisa; a rîvni), pe care Cihac, II, 479,
dorea să-l
derive din mag.
várni, de la
várás „
așteptare”.