grafe și grafuri, s.n. (Mat.) Ansamblu a două mulțimi disjuncte, între care s-a stabilit o corespondență. ♢ Teoria grafelor = disciplină care studiază proprietățile topologice ale structurii grafelor. – Din fr. graphe, engl. graph.
m. 1) Titlu ereditar nobiliar superior celui de viconte și inferior celui de marchiz; conte. 2) Persoană cu un astfel de titlu. /<germ. Graf
s.n. (Mat.) 1. Reprezentare grafică a locului geometric al unei funcții. 2. Sistem de cupluri formate prin aplicarea unei mulțimi într-o a doua mulțime sau chiar în ea însăși. ♢ Teoria grafurilor = disciplină al cărei obiect îl constituie proprietățile topologice ale structurii grafurilor. [Pl. -furi. / < fr. graphe, cf. engl. graph(ic formula)].
Element secund de compunere savantă cu semnificația „care scrie”, „care desenează”, „care înregistrează”, „scriitor”, „desenator”, „înregistrator”. [< fr. -graphe, it. -grafo, cf. gr. graphos].
elem. „scriere”, „care scrie, înregistrează”. (< fr. graph/o/-, -graphe, -graphie, cf. gr. graphein, a scrie)
s. n. model matematic figural care permite vizualizarea și stabilirea ordinii logice a legăturilor dintre elementele componente ale unui sistem sau dintre operațiile și fazele unui proces. o teoria ŭrilor = disciplină care studiază proprietățile topologice ale structurii grafurilor. (< fr. graphe, engl. graph)
grafii, s.f. Mod de redare în scris a cuvintelor; scriere. ♦ Fel specific de a scrie al cuiva; scris1. ♦ Linie specifică a unui desen, care caracterizează pe autorul lui. – Din fr. graphie.
f. 1) Sistem de semne grafice; scriere; scris. 2) Mod de scriere a unui cuvânt sau text. /<fr. graphie
s.f. 1. Scriere (a cuvintelor). ♦ Mod de a scrie un cuvânt, un text; scris. 2. (Arte) Totalitatea trăsăturilor care caracterizează linia unui desenator. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „scriere”, „desen”, „descriere”, „studiu”, „scris”. [Gen. -iei: / < fr. graphie, it. grafia, cf. gr. graphe – arta de a scrie].