gheurá (-r, -at),
vb. – A
curăța de
boabe. – Var.
gheora.
Origine incertă. După
Candrea-
Dens., 638; cf. REW 3770;
DAR și Rosetti, I, 167, din lat.
glabrāre „a
netezi”,
dar semantismul nu este
clar.
Trebuie să fie cuvînt
identic cu
a desgheura (var.
desghiora, dejgheura), vb. (a
scoate miezul de
nucă), ce se
consideră ca
rezultat al lat. *
disgluberāre (
Candrea; Scriban), sau *
disglabrāre (Densusianu,
Rom., XXXVI, 325;
Candrea-
Dens., 739; Rosetti, I, 165). Pare a fi
vorba mai
curînd de un cuvînt
legat de
ghiară, cf.
ghera „a zgîria”; într-
atît cele două cuvinte se
confundă uneori: cf.
lasă mîța, că te ghioară (Agîrbiceanu).