fanár (fanáre),
s.n. –
1. Lanternă;
felinar. –
2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.)
fînar. Mr.
fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi,
Dict., 187), din lat.
fanarium, cf. tc.,
alb., bg.
faner. Este
dublet de la
fanal, s.n. (
felinar), din it.
fanale, fr.
fanal. – Der.
fanaragiu, s.m. (
angajat care
aprindea felinarele din
iluminatul public), din tc.
fenarci (Șeineanu, II, 167);
fînăraș, s.m. (Mold.,
licurici);
fanariot, s.m. (
grec din Constantinopole aparținînd
aristocrației din
Fanar, care a
ocupat funcții pe
cît de
numeroase pe
atît de
importante în Munt. și Mold., în
sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης;
fanariot, adj. (
referitor la
fanariot sau la
epoca de la 1711 la 1821, în
istoria română);
fanariotic(esc), adj. (înv.,
referitor la
fanarioți);
fanariotism, s.n. (
politică proprie exploatatorilor venetici);
fanariotiza, vb. (a
greciza). Cf.
felinar.