dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dibăceáscă