, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire.
adj. m. (sil. -cli-) [-riu pron. riu], f. sg. declinatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. declinatórii
Care declină recunoașterea unei jurisdicții. [Sil. -to-riu] /<fr. déclinatoire
n. jur. : ~ de competență hotărâre prin care o instanță își recunoaște incompetența, adresând cauza la o instanță competentă.[Sil. -to-riu] /<fr. declinatoire
adj. (Jur.) Care nu recunoaște competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♢ (s.n.) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire].
adj., s. n. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența. o ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă. (< fr. déclinatoire)